Binevenit!
Mă bucur că ești aici!
Și că ai decis să-ți acordi câteva minute.
Nu trebuie să rezolvi nimic acum.
Nici facturile.
Nici planurile de viitor.
Nici calculele a celea tăcute pe care mintea ta le tot face în fundal,
Toată ziua.
Doar pentru clipa asta.
Nu ți se geare nimic.
De invitația ducea tângea aici.
Acum.
Împreună.
Lasă să se așeze exact acolo.
Unde te afli?
Nu un viitor.
Nu în calcule.
Hai începe!
Un simplu cult de fabricație.
Există o formă de ușurare.
Chiar dacă e mică.
Chiar dacă situația nu se schimbă.
Pentru că fie și pentru clipa.
Nu negociez cu ziua de luine.
Nu încerci să anticipezi incertitudile.
Ce pur și simplu ești aici.
Și tot ceea ce te-a păsat în ultima vreme.
Nu trebuie cărat în continuare cu toată puterea.
Orice te ție o pauză.
Stresul financiar are un anume fel de a strâmptora.
De-a-ngusta,
De-a comprima.
A viața.
El ea ceva complex.
Şi-l comprimă.
Lucrurile acestea ajung sa te apese.
Chiria.
FACTURILE mâncarea,
Timpul.
Munca.
Efectiv supraviețuirea.
Iar cand mintea ramane prea mult timp in acest spațiu îngust,
Totul începe să pară curgere.
Până chiar și lucrurile care nu sunt deloc urgente.
Chiar și gândurile pe care nici o analiză suplimentară nu le poate rezolva?
Poți observa.
Cum mintea încearcă mereu să fie cu un pas înaintea problemelor.
Ca și cum efortul mental constant.
Ar putea împiedica incertitudile a să apară.
Mintea caute sa fie pregatita pentru fiecare varianta posibila a unui viitor care inca nu a sosit.
Iar corpul tau incepe sa urmeze acelasi tipar.
Încep să simți o tensiune în piept.
Chiar dacă nu e una mare,
Ea devine constantă.
Oarecare strângere de stomac.
Cu stare de alertă.
Care nu se oprește niciodată complet.
Nu pentru că s-ar întâmpla ceva rău chiar acum,
Ci pentru ca ceva s-ar putea intampla mai tarziu.
Șergeți sărbutea.
Devine tot mai greu de dus.
Există un cost pentru a trăiasa.
Și nu este doar un fil al ceală.
Și nici măcar emoțional.
Cel daxalt.
Este sistemul tău nervos.
Care suferă în tăcere.
Cu timpul.
El începe să obosească.
Nu într-un mod dramatic.
Ci printr-o acumulare constantă,
Ca și cum ai duce ceva puțin prea greu?
Mult prea mult timp.
Poate încă să funcționeze.
Și să fie acolo pentru cei din jur.
Reușești să îți gestionezi responsabilitățile?
Dar pe dinăuntru.
Ceva să-i vă iziază.
Nu pentru cădare greșe.
Și pentru că vigilența susținută nu a fost menită să dureze la nesfârșit.
Nu e nimic în regulă cu tine.
Dacă simți-o poți seara.
Sare puizată.
Sau efectiv o uzură pe care nu o poți explica celor din jur.
Uneori.
Cea mai exactă descriere a ceea ce trăiești e pur și simplu Am dus prea mult pentru mult prea mult timp.
Și există ceva sincer la lăsa asta să fie adevărat.
Fără să minima lisezii.
Doar recunoscând de acest fapt.
Insinuata.
Acum.
Cu plin delţie aduţi atenţia.
Propriul corp.
Nu ca sa schimbi ceva.
Tituar Ca să observi.
Observa punctele de contact de sub tine.
Simte cum greutatea corpului tău e susținută.
Deția.
Că nu ești singura forță care te susține acum.
Ce va face asta pentru tine.
Scări.
O călăpeam.
Lasă-ți atenția să coboară.
Crăcere sprijin.
Și lăsați respirația să fie puțin mai lentă.
Nu neapărat mai profundă.
Și nici de cum controlată.
Doar puține mult spațiu.
Trebuie inspiratie.
Și expirație.
Putin mai mult spațiu.
În sistem.
Şi-acum.
Te invita observi ceva simplu.
Chiar în această clipă.
Nimic nu-ți cere să iei o decizie imediată.
Nu se întâmplă nimic dintr-o dată?
Ea nimic nu se preabusește peste tine chiar acum.
Acum?
Pur și simplu.
Reparte de o pauza.
Chiar dacă poate pentru puțin timp.
Dar sistemul tău nervos.
Recunoaște asta!
Există o distincție importantă care substrațional cear se pierde adesea.
Diferența dintre o problemă.
Și experiența de a te gândi neîncetat la acea problemă.
O problemă poate cere o acțiune.
Cu plan.
În pas.
Sau de ceesea.
Dar mintea trage cu totul altceva.
Ea repetă.
Rea celes celalte.
Proiectează în viitor.
Cercă să locuiască în interiorul problemei continuu.
Ca și cum implicarea neaderuptă ar chivala cu controlul.
Dar cele mai multe soluții reale nu vin dintr-un efort mental continuu.
Hele vin din momentul de claritate.
Din activitățile.
Din mici ajustări făcute la momentul potrivit.
Iar tot restul e alb.
Ca de cele mai multe ori.
Doar presiune.
Așa că.
.
.
Chiar acum nu trebuie să rezolvi.
Întreaga problemă financiară.
Nu trebuie să-ți comprimi tot viitorul intr-o clipă.
Că ți este permis să ieși din modul acesta de procesare continuu.
Chiar și dacă e pentru puțin timp.
Claritatea nu crește din epuizare.
Ea crește din spațiu.
Un spaţiu pe care acum ţi-l accorzi.
Aș vrea să priveștim înapoi la viața ta.
La realizare și la succes.
Și la momentele în care ai reușit să mergi înainte.
Helciui al tuturor dificultăților.
Ai mai trecut prin incertitul dine și prin situații neclare.
Ai trecut prin omente în care nu știai cum se vor rezolva lucrurile.
Și totuși.
A trecut prielea.
Pe adaptate.
Ai găsit că ai de-a merge înainte.
Care la început nici nu se întrevedeau.
Și asta contează.
Pentru că Sub stres financiar,
Mintea tinde să șteargă dovezile supraviețuirii trecute.
Prezinte situația actuală ca fiind unică.
Prin imposibilitate de a fi rezolvată.
Dar știm amândoi că asta nu e adevărat.
Doar așa par.
Dar acesta nu e adevărul.
Ai mai trecut deja prin variante ale incertitudii?
Și totuși ești aici,
Ceea ce înseamnă că undeva în tine există o parte care știe cum să răspunde la dificultate.
Nu teoretic.
Ci cât se poate de practic.
Chiar dacă acea parte din tine pare a fi tăcut acum.
Chiar dacă pare a fi foarte departe.
Tot acolo e.
Cântire.
Acum.
Te-nviţi să-ţi imaginezi ceva simplu.
Nu ca evadare?
Cicaperspectiva.
Un orizont larg.
GULLOC.
Încare presiune imediată.
Nu e singurul lucru din campul vizual.
Un loc in care intreaga ta viata nu se reduce.
La grijă legată de Barne.
Ne existăm călugruri obișnuite în viața ta.
Mici continuități,
Routine.
Oameni,
Cu care pot vorbi.
Viaţa.
Nu încetează să fie viață.
Întoarce pentru că un domeniu e dificil.
E continuu.
Emerge mai departe.
Hermitea.
Uite unul ori acest aspect.
Pentru că ea tratează presiunea ca fiind totul.
Dar nu e totul.
E doar o parte dintr-un câmp al experienței,
Un câmp mult mai larg.
Şi cea acum.
Nu trebuie să rezolvi totul.
Trebuie doar să fie aici.
In aceasta clipa.
Fara sa te-l coardezi in jurul ei.
Fără să te strângi în a unul trebuie.
Pe ales săptămâna.
Să există!
Pe măsură ce această meditație se apropie de final.
Observă că nimic din exterior nu a fost forțat să se schimbe.
Și totuși.
Ceva dinăuntru poate părea puțin diferit.
Nu repara.
Și nu rezolvate.
Dar mai stabil.
Mai degaja.
Mult mai puțin comprimat.
Și asta contează foarte mult.
Pentru că grijile legate de bani și stresul financiar Rare or să pot rezolva într-o singură clipă.
Ele sunt împinate treptat.
Pas cu pas.
Tăcizia cu Tăcizia.
Zi de zi.
Și nu trebuie să duci totul deodată.
Trebuie să îl tâmpin.
Doar ceea ce-ai cheam sa zata.
Doar ceea ce e real.
Și de aici poți continua.
Poate că nu chiar cu-ncredere de plină.
Dar cu siguranță,
Cu suficientă stabilitate pentru pasul normator.
Cu oamenii trec prin perioadele de Sicilia.
Nu eliminând incertitudinea.
Ci învățând să rămână prezenți în interiorul ei.
Și pentru acum.
Asta este suficient.
Mai mult decât suficient.
Îți mulțumesc că ai fost aici!
Și că ți-ai luat aceste minute pentru tine.
