Bună și bine vă găsesc!
Sunt Liliana Paraipan și vă invit să practicăm un exercițiu de compasiune de sine care să ne ajute să dizolvăm din frica și îngrijorarea care au pus stăpânire pe mintea noastră,
Să ne centrăm,
Să ne găsim echilibrul.
Vom începe prin a ne găsi o poziție stabilă,
Fie pe un scaun,
Fie în poziție de meditație.
Ne luăm timp să ne așezăm comod cu coloana dreaptă,
Înaltă și capul în echilibru deasupra umerilor.
Închidem ușor ochii și încercăm să ne aducem atenția în interior.
Respirăm profund,
Încet,
De câteva ori.
Expirăm orice tensiune pe care o simțim.
Devenim conștienți de greutatea corpului nostru,
De gravitație și ne imaginăm că,
Asemenea unui copac,
Avem rădăcini care merg adânc în pământ.
Simțim aceste rădăcini,
Simțim conexiunea și stabilitatea pe care ne dă această centrare,
Această legătură cu pământul.
Și vă invit acum să vă gândiți la o situație din viața voastră actuală care este mai dificilă,
Mai provocatoare.
Una cu un grad mediu de dificultate,
Nu aceea care vă copleșește foarte tare.
Poate fi starea de anxietate accentuată pe care o traversăm în prezent.
Poate fi o nemulțumire cauzată de o relație din viața voastră actuală.
Poate fi legată de provocările aduse de munca de acasă.
Sau îmbrijorarea de ce s-ar putea întâmpla în viitor.
Identificăm această situație,
Intrăm în contact cu ea,
Cu ce s-ar putea întâmpla sau cu ce se întâmplă în acest moment.
Aducem la viață această situație în ochii minții noastre.
Conștientizăm poate senzațiile fizice pe care le simțim.
Gândurile care ne trec prin minte.
Emoțiile care sunt prezente.
Și încercăm să conștientizăm faptul că astfel de stări sunt normale și apar în viața oricărei persoane.
Nu suntem singuri care simțim așa.
Ceea ce facem în această meditație este să încercăm să conștientizăm toate detaliile,
Toate senzațiile pe care această situație ne le aduce.
Să îi dăm spațiu să se manifeste.
Pentru ca mai apoi să o lăsăm să se dizolve încet încet.
Conștientizăm faptul că nu putem scăpa de durere,
De suferință.
Dacă ne ascundem de ea.
Dacă încercăm să o evităm.
Începem să direcționăm bunătate și iubire către corpul nostru.
Simțim starea corpului chiar acum.
Poate anumite zone mai tensionate.
Poate chiar durere.
Simțim energia corpului nostru.
Fără să catalogăm,
Fără să judecăm.
Aducem iubire și acceptare către acest corp.
Și cum simțim corpul cu toate senzațiile lui,
Putem să încercăm să-i numerăm ceea ce simțim.
Poate apare tensiune.
Încruntare.
Înțepături.
Furnicături.
Amorțeală.
Folosim aceste momente ca să permitem oricărei senzații să există.
Oferim spațiu pentru ceea ce este exact așa cum este.
Poate simțim că aceste senzații se intensifică.
Și observăm că pe măsură ce permitem senzațiilor să existe.
Să se manifeste.
Putem să încercăm să îmbrățișăm ceea ce simțim.
Ca pe un copil drag.
Putem chiar să-i mulțumim corpului.
Chiar și tensiunilor,
Senzațiilor neplăcute.
Le mulțumim că încearcă să aibă grijă de noi.
Ele nu sunt dușmani unștii.
Și pe măsură ce permitem senzațiilor să existe.
Și le facem în loc în conștiința noastră.
Vom observa că ele încep încet,
Încet să se dizolve.
Și pe măsură ce facem asta.
Vom simți o eliberare.
O ușurare.
Ne odihnim acum într-un spațiu de stabilitate și liniște.
Și ne aducem acum atenția asupra inimii.
Observăm emoțiile care sunt prezente.
Pe care poate,
În mod obișnuit,
Nici nu le observăm în agitația zilei.
Confuzie.
Frică.
Îngrijorare.
Suferințe.
Poate ele sunt prezente.
Le observăm așa cum sunt.
Le putem enumera.
Și ne putem spune că ele nu sunt,
De fapt,
Dușmani unștii.
Ele încearcă doar să ne protejeze.
Lătăm spațiul.
Să le simțim.
Să le acceptăm.
Să crească.
Să se intensifice.
Le primim în inimă.
Ele sunt parte din energia noastră.
Și,
Pe măsură ce le permitem să existe,
Vom observa că,
Încet,
Încet,
Încep să se dizolve.
Mulțumesc tristețe.
Mulțumesc pentru că începi să mă protejezi.
Sunt bine acum.
Mulțumesc.
Păi observa că se dizolvă.
Și,
Încet,
Încet,
Devenim mai caldi.
Mai liniștiți.
Mai împăcați.
Și aducem acum aceeași bunătate iubitoare către mintea și gândurile noastre.
Către imagine care apar în mintea noastră.
Către scenariile pe care le construim.
Și le înumerăm din nou.
Îndoială.
Confuzie.
Poveștii fricoșătoare.
Imagine ale momentelor dificile.
Le lăsăm să există.
Să se arate.
Să se manifeste.
Putem să fim atenți la ceea ce creează mintea noastră.
Și să privim într-un spațiu de bunătate.
Și acceptare.
Și pe măsură ce permitem acestor gânduri să existe.
Ele vor începe,
Începe,
Începe să se dizolve.
Să se disipeze.
Înmulțumim minții care grijă de noi.
Și lăsăm gândurile să se așeze.
Să se liniștească.
Alegem un spațiu al liniștii acum.
Și avem încredere că această conștientizare poate primi tot ceea ce apare.
Ca un martor.
Un martor al senzațiilor din corpul nostru.
Un martor al emoțiilor și al gândurilor care ne trec prin zite.
Avem încredere că avem o inimă plină de compasiune.
Și putem privi ceea ce vine cu inima deschisă.
Ne putem pune acum o mână pe inima.
Să simțim căltura,
Atingerea mâinii,
Bătăile inimii.
Ne conectăm cu inima noastră.
Cu energia ei.
Și lăsăm grijă,
Bunătatea să ne pătrundă.
Și încheiem această practică cu încredere că ne putem găsi echilibrul în această lume smucinată.
Fiind mai buni cu noi înșine și cu cei din jur,
Vă îmbrățișez.
Să fiți bine!
