GUIDED MEDITATIONS FOR YOUR DEVELOPMENT Aceasta este o meditație de calmare în spațiul interstelar.
Ești pe pat,
În poziție împiensă,
Cu ochii spre tavan,
În întuneric.
Deși e întuneric,
Poți distinge cu ușurință lucrurile din căpere.
Sub tine simți patul,
Textura elastică și în același timp fermă a saltelei,
Textura moale și călduroasă a pilotei sau a plopului pe care o folosești în fiecare zi,
Primind în sus pe stavanul.
Spiritul tău se desprinde de corp și începe să urce încet către tavan.
Spiritul tău este legat de corp printr-un fir argintiu indestructibil,
Care te ține,
Te ghidează,
Te orientează și te ajută.
Plutind,
Urci încet spre tava până ajungi chiar lângă el.
Poți să simți duritatea materialelui din care ai făcut.
Poți să simți răceala și faptul că e un pic aspru.
Continui ascensiunea.
Trecând prin tavan,
Simți zglumță iscrințeasprimea materialului din care ai făcut.
Treci prin acoperișul clădirii și ajungi deasupra.
Te poți uita în jur.
E seară,
E răcoală dar nu e frig,
Vântul adieu ușor.
Primind în jos,
Poți să vezi trotoarele,
Spațiile verzi,
Oamenii care circulă grăminții.
În sus,
Vezi cerul negru al nopții de vară,
Spusit de stele.
Continui ascensiunea.
Vezi cartierul,
Străzile pe care circulă mașini cu falurile aprinse.
Pe trotoare vezi oameni grăminți.
Totul luminat de stâlpii de iluminare ai orașului.
Continui să urci.
Îți vezi cartierul,
Agitația,
Graba oamenilor,
Mașinile care circulă besmedice de școlă.
Deja nu mai faci parte din această agitație.
Începi să simți liniștea dată de sferele înalte ale universului.
Continui să te ridici.
Îți vezi tot orașul plin de lumini,
De oameni.
Vezi parcările spațiilor comerciale pline de lumini și de mașini.
Vezi șoselele care ies din oraș și se duc în răndăpărtare.
Întrevezi localitățile apropiate,
Marcate de luminile lor.
Continui să urci.
Recunoști de acolo de sus liniile trasate de Marea Neagră,
De Dunăre,
De Brut.
Vezi România și zona în care se află România Europa de Est.
Continui să urci.
Vezi întregul glob,
Albastru pal,
Cu norii care se aleargă,
Cu furtunile din Atlantic și Pacific,
Cu orașele luminate și zonele nepopulate întunecate,
Rotindu-se încet,
Maestuos,
În jurul laxei proprii și în jurul soarelui.
Dar tu continui ascensiunea.
Vezi acum întregul sistem solar.
În centru soarele,
În jurul lui cele nouă planete,
Fiecare rotindu-se pe orbita proprie.
Saturn cu inelele,
Jupiter cu multitudinea lui de sateliți și undeva spre Soare,
Pământul.
Acum doar o mică pată albastră,
Ale cărei detalii nu le mai poți identifica.
Continui ascensiunea.
Vezi deja întreaga galaxie,
Brațele helicoidale și centrul unde fierbe energii nemaipomenite și unde,
În mijloc,
Simți,
Dar nu vezi,
Că se rotește gaura neagră primordial în jurul căreia s-a construit galaxia.
Dar tu mergi mai departe.
Ai ajuns acum în vidrul cosmic.
Multe galaxii ca ale noastre se văd mici,
Palide,
În depărtare.
Ici,
Colo,
Vezi cât o stea care strălucește și,
Din când în când,
Clipește parcă făcându-ți cu ochiul.
Ai ajuns să simți liniștea profundă a Universului care te ține în brațe.
Universul te ține în brațe.
Îi simți liniștea profundă.
Acolo unde ești,
Ai siguranță.
Nimeni nu poate ajunge la tine,
Pentru că Universul are grijă de asta.
Te relaxezi.
Te lași în voie a Universului.
El îți transmite din calul forța și răceala lui.
Ești doar tu cu el.
Permite-ți să te relaxezi.
Lasă-te înconjurat și băzit de cuconul de forță al Universului,
Acolo,
În miezul vitului intergalactic.
Relaxează-te.
Iubești Universul.
Ai în să treabă pe Pământ.
Îi mulțumești și El îți mulțumește înapoi.
Încep drumul înapoi spre casă.
Din multitudinea de galaxii care te înconjoară,
Una te atrage în mod deosebit.
E galaxia noastră și de ea te apropii.
Deja nu mai e doar un punct luminos îndepărte.
Poți vedea structura,
Filamentele luminose ale braților galaxiei.
Undeva în marginea unui braț este sistemul solar,
De care te apropii cu viteza și pe care îl poți vedea.
Soarele au riusit de tot ori de viață în mijlocul și cele 9 planete care se rădăsc în jurul lui.
Undeva spre centru,
A treia planetă de la Soare,
E pământul nostru albastru de care te-ai apropiat.
Și poți să vezi oceanele,
Contururile continentelor,
Norii care se largă și se încână.
Și undeva deasupra ecuatorului rămarci profilul Europei.
E o zonă luminată,
Plină de orașe și de oameni care trăiesc.
Te apropii și mai mult.
Vezi Marea Neagră,
Vezi Firul Argentiu al Dunărei.
Îți recunoști orașul.
Îi vezi artărele,
Plină de lumină,
Plină de oameni.
Și acolo,
În acel oraș,
E clădirea în care locuiești.
Te apropii încet.
Levitezi un pic deasupra acoperișului,
Absorbind din ochi peisajul familiar.
Apoi continui coborârea prin acoperiș,
Prin tabal,
Simțind din nou zgrumțurii materialului de construcție și răceala și duritatea lui.
Cobori ușor până reintri în corp,
Corpul care a rămas pe pat,
Simțind textura caldă și moalea pilotei sau plapumei,
Elasticitatea și tăria saltelei.
Te întrinzi un pic,
Deschizi ochii și revii cu atenția în lume.
