Salut și bun venit la ziua a șapte,
Ultima zi din mini cursul de mindfulness.
Până acum ne-am uitat la respirație,
A senzațiile corpului,
La gânduri,
Iar astăzi este o zi în care vom explora emoțiile.
Desigur,
Acest curs nu este unul foarte extins,
Așa încât nu putem merge foarte mult în profunzime,
Iar propunerea pentru ziua de astăzi este aceea de a explora cum se simte emoțiile în corpul nostru.
În general,
Modul nostru de a ne relata la emoții este acela de a ne gândi la emoțiile noastre.
Intenția noastră pentru această practică este alta,
Este aceea de a vedea cum emoțiile noastre se simt în corp.
Ce nume putem găsi pentru aceste emoții?
Așadar,
Dându-nevoie să începem din nou prin a găsi o postură comodă,
Stabilă,
În care să aducem corpul în nemişcare,
Dându-nevoie să ne bucurăm de trei respirații profunde,
Conștiente,
Și poate începând acum prin a simți contactul cu podeaua,
Senzația tălpilor pe podea sau senzația șezutului pe suprafața pe care stăm,
Dându-nevoie să ne conectăm cu acea senzație de stabilitate,
De siguranță,
Poate observând din nou climatul mental cu care începem această practică,
Observând ce gânduri și judecăți sunt prezente,
Dacă sunt prezente,
Și fără să încercăm să eliminăm sau să schimbăm nimic din experiența noastră,
Dându-nevoie lucrurilor să fie exact așa cum sunt ele în această clipă,
Inhalând profund,
Expirând cu calm,
Deschizându-ne față de experiența acestui moment,
Poate observând cum se simte corpul nostru în această clipă,
Dându-nevoie ca,
Cu fiecare expirație,
Să ne așezăm mai comod,
Mai profund în această stare,
În această poziție statică,
Și să adâncim atenția în corpurile noastre,
Inhalând cu calm și expirând cu blândețe.
Și poate adăug cât dorim,
Alegând acum să aducem o palmă pe piept,
Lăsându-ne să ne conectăm cu senzațiile din acea zonă,
Toate simțind mișcarea palmei cu fiecare inhalare și fiecare expirație,
Simțind atingerea palmei pe piept,
Și orientând acum atenția noastră către lumea emoțiilor.
Ce emoții sunt prezente aici cu noi și unde este ecoul lor în corp?
Poate alegând să vedem dacă găsim un nume potrivit pentru emoțiile pe care le avem acum.
Iar dacă nu simțim nicio emoție în această clipă,
Doar stând atenți,
Păstrând o curiozitate și o atenție deschisă,
Observând ce senzații putem simți în corp,
Poate alegând să punem palma jos când dorim,
Putând alege să o readucem înapoi oricând dorim.
Știind că pe parcursul acestei practici,
Dacă apar senzații sau emoții copleșitoare,
Putem reveni oricând cu atenția asupra respirației sau asupra senzației de contact cu podeaua,
Atingerea șezutului de suprafață pe care stăm,
Strând atenția acolo până când ne simțim pregătiți să explorăm din nou emoțiile pe care le simțim,
Inhalând cu calm și expirând cu blândețe,
Uitându-ne la emoțiile noastre și pot observând unde se simt acestea în corp,
Poate observând dacă există vreo culoare potrivită pentru ele,
Se întoară la suprafața corpului nostru sau merg în profunzime,
Poate alegând să stăm cu aceste emoții,
Chiar dacă nu sunt dintre cele mai plăcute,
Și folosind respirația ca un vehicol pentru blândețe,
Inhalând cu calm în zonele în care simțim emoțiile și expirând cu blândețe,
Și treptat,
În ritmul nostru,
Dându-ne voie să simțim din nou corpul ca un întreg,
Dându-ne voie să ne conectăm cu senzația de stabilitate,
De suport și de echilibru pe care suprafața pe care stăm ne oferă și poate conectându-ne din nou pe finalul acestei practici cu acea senzație de gratitudine,
De mulțumire față de noi înșine,
Pentru că ne-am făcut acest cadou,
Ne-am dat voie să stăm,
Să petrecem acest timp cu noi înșine,
Să explorăm ce înseamnă experiența de a fi în momentul prezent,
Ce înseamnă să fim acasă în corp și să fim conștienți de emoțiile și gândurile noastre.
Mă bucur că am putut să îți facilitez această experiență,
Acest mini curs în care să explorezi,
Să vezi puțin ce înseamnă aceste practici de mindfulness,
Aceste practici în care încercăm să dezvoltăm o altfel de relație cu momentul prezent și sub nicio formă nu încercăm să ne ascundem sau să evităm ceea ce se întâmplă în viețile noastre,
Ci,
Din contră,
Încercăm să fim cât mai prezenți și să întâlnim aceste momente,
Fie ele fericite,
Fie dificile,
Dintr-o stare de prezență,
Dintr-o stare în care avem capacitatea să ne alegem modul în care răspundem și modul în care ne raportăm la aceste experiențe.
Astfel,
Inclusiv experiențele dificile pot fi momente cheie din care putem învăța foarte multe.
Desigur,
Timpul a fost curt,
Dar sunt convins că ai reușit să descoperi câteva din elementele cheie și câteva din posibil beneficii ale acestei practici.
Dacă vei avea întrebări sau dacă vei dori să mă contactezi,
O vei putea face prin e-mail sau pe pagina de Facebook sau pe website și,
Acestea fiind spuse,
Vă mulțumesc,
O zi faină!